Sfatul nutriționistului – Amarant

Continuăm seria articolelor dedicate proprietăților nutritive ale vlăstarilor, scrise de Floriana Gabriela Secui. Ca de obicei, vă recomandăm și blogul ei – dolce far verde

Amarantul a devenit cunoscut ca un aliment de bază al civilizaţiei aztece care credeau că acesta are proprietăţi magice care le-ar da puteri uimitoare. Aztecii considerau că acesta conţine secretul energiei şi vieţii prelungite. Amarantul a fost nu numai temelia din dieta lor – se crede că a reprezentat până la 80% din consumul caloric. Cuceririle spaniolilor în secolului al 16-lea au dus la interzicerea creşterii amarantului şi culturile au fost înlocuite cu cele de grâu şi porumb. Oricine era prins crescând amarant era omorât. Cu toate acestea, a supravieţuit deoarece liderii azteci spirituali au continuat să-l crească în secret.

Amarantul este o pseudo cereală foarte micuţă fără conţinut de gluten, este un centru de putere în nutriţie printre colegii săi din categoria cerealelor. Amarantul este unic, deoarece este considerat o proteină completă şi în comparaţie cu toate cerealele, conţine cele mai înalte niveluri de lizină (aminoacid esenţial). Un studiu 1993 de la Institutul de Nutriţie din America Centrală şi Panama a ajuns la concluzia că proteina din amarant „are cea mai ridicată calitate nutritivă de origine vegetală.“

Microplantele de Amarant

 

Microplanta noastră de amarant este foarte gustoasă, cu gust de nucă, uşor dulce. Poate fi folosită într-o varietate de reţete, de la tocane la salate, sucuri şi smoothie-uri, sau împreună cu cerealele pentru micul dejun. Creativitatea este singura limită în privinţa utilizării sale.
Pentru a profita la maximum de proprietăţile sale benefice cel mai bine este să îl consumăm ca microplantă sau vlăstar. De ce?
În general toate cerealele sunt capabile să menţină sămânţa intactă prin intermediul substanţelor inhibatoare creşterii. Prin stimulul corect de umiditate şi temperatură se declanşează o mulţime de activităţi enzimatice necesare sămânţei / cerealei pentru a începe să crească. Această activitate înlătura inhibitorii de creştere şi face amidonul stocat mai digerabil. Amarantul este uşor de digerat iar prin germinare oferă un conţinut ridicat de proteine şi reprezintă o alternativă optimă fără gluten.

Și chiar daca adăugarea de amarant la dieta ta nu te va putea transforma automat într-un războinic vechi Aztec, totuşi este un pas în direcția cea bună… 🙂

Lucrul cu adevărat notabil la amarant este faptul că deţine toţi cei nouă aminoacizi esenţiali în proporţii adecvate. Amarantul are un conţinut deosebit de ridicat în lizină. Acesta este aminoacidul care de obicei lipseşte în celelalte cereale mai comerciale cum ar fi orezul, porumbul şi grâul.

Amarantul uimeşte prin calităţile sale nutritive comparativ cu restul cerealelor: mult mai mult fier, calciu, proteine, mangan, fibre şi alţi fitonutrienţi decât orezul sau grâul.

O cană de amarant crud conţine 15 miligrame de fier, în timp ce orezul alb conţine numai 1,5 miligrame. O cană de amarant crud conţine 18 miligrame de fibre, comparativ cu orezul alb care conţine numai 2,4 grame.

Beneficiile microplantelor de amaranth:

Dezvoltarea oaselor
Microplantele de amarant conţin o gamă largă de minerale, inclusiv o concentraţie mare de calciu. Există foarte puţine legume cu frunze care conţin niveluri atât de ridicate de calciu, ceea ce transformă amarantul într-un super-aliment veritabil în ceea ce priveşte creşterea rezistenţei osoase şi prevenirea osteoporozei. Calciul este un mineral esenţial pentru prevenirea demineralizării oaselor.

Îmbunătăţirea digestiei
Printre beneficiile gastro-intestinale oferite de către amarant, putem include conţinutul ridicat de fibre. Acestea contribuie la o digestie bună a alimentelor şi facilitează o absorbţie eficientă a mineralelor.

Amarantul are efecte anti-inflamatoare – prevenirea cancerului
Biologi moleculari din Mexic au studiat peptidele bioactive din amarant şi în 2008, au fost primii care au raportat prezenţa unei peptide numită lunasin în proteina de amarant. Lunasin este o peptidă identificată anterior în soia şi este considerată pe scară largă ca având beneficii anticancerigene. Acesta deţine şi efecte de blocare a inflamaţiei care însoţeşte mai multe condiţii de sănătate cronice, cum ar fi diabetul zaharat, boli de inimă şi accident vascular cerebral.
Journal of agriculture and food chemistry, 27 februarie 2008; 56 (4): 1233-1240. Epub 23 ianuarie 2008. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18211015

Amarantul aduce beneficii pacienților cu boli cardiovasculare
Cercetătorii ruși efectuat un studiu in 1996 pentru a determina dacă amarantul este sau nu benefic pentru pacienții cu boli cardiovasculare. Pacienții afectați de o boală coronariană și hipertensiune arterială și-au îmbunătățit starea prin includerea amarantului în dieta lor. De asemenea, s-a observat o reducere a cantității de colesterol total și trigliceride.
(http://lipidworld.biomedcentral.com/articles/10.1186/1476-511X-6-1)

Amarantul este foarte bogat în fitosteroli
Cercetătorii de la Universitatea Guelph din Ontario, Canada, a constatat că Amarantul este o sursă bogată de fitosteroli, care au proprietăți de scădere a colesterolului.
Vezi studiu: (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15366261)

SURSE ONLINE

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15366261

http://www.academia.edu/22662517/International_Journal_of_Food_Properties_Amaranth_Sprouts_A_Potential_Health_Promoting_and_Nutritive_Natural_Food

http://science.naturalnews.com/pubmed/19242782.html

http://science.naturalnews.com/pubmed/18211015.html

http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/10942912.2015.1004585

http://vegetarian.lovetoknow.com/Sprouting_Amaranth

http://www.doc-developpement-durable.org/file/Culture-plantes-alimentaires/FICHES_PLANTES/amarante/State%20of%20Knowledge%20on%20Amaranth%20Grain.pdf

http://superhumancoach.com/benefits-of-sprouted-organic-quinoa-amaranth-or-millet/

http://markitonutrition.com/amaranth-sprouts/