În timpul ultimelor evenimente cu public larg la care am participat, am întâlnit foarte des această confuzie: „Microplante, a, da, știu, am auzit de germeni”. Dar diferența dintre #microgreens și germeni este uriașă. Iată câteva explicații.
Germenii sunt crescuți în condiții de umiditate extremă, la întuneric și căldură, pentru a stimula o germinare forțată, rapidă. Semințele sunt puse laolaltă în recipiente închise și nu au spațiu să se dezvolte corespunzător. Atunci când sunt trimiși la consum, după 48 de ore, germenii se prezintă ca o masă amorfă de rădăcini albicioase, tulpini și frunzulițe palide, nedezvoltate.
Datorită condițiilor de creștere – întuneric, umiditate și temperatură ridicate – germenii prezintă riscul contaminării cu bacterii periculoase! Acest pericol este inexistent în cazul microplantelor.
Microplantele (sau vlăstarii, sau microgreens) sunt plantate individual într-un sol steril. Creșterea se realizează în condiții de lumină naturală intensă, umiditate scăzută și o bună aerisire. Chiar daca densitatea la semanat este mare, plantutele au posibilitatea să se dezvolte optim. Majoritatea speciilor au nevoie de 1-2 săptămâni ca să crească. Recoltarea se face după ce primele frunze(cotiledoanele) s-au dezvoltat complet. Se taie și se consumă doar partea de deasupra solului – tulpina și frunzele.
Posibilitatea de contaminare cu agenți patogeni este cvasi-inexistentă. Iar aroma, aspectul și proprietățile nutritive sunt cu totul altele!
Așadar, să reținem că microplantele sunt cu totul altceva decât germenii. Poftă bună!
Pingback: Ce sunt microplantele? | Microgreens România
Buna ziua, in Brasov nu aveti?
Bună ziua. Livrăm microplante în toată țara, prin curier.
În Brașov sunt disponibile și în Selgros și în Metro, la raionul de legume-fructe.
Mulțumim pentru interes.
Asteptam la Selgros Bucuresti. Măcar cel din Băneasa. Greu sa comanzi saptamanal sau!
Categorii
Recente
FAQ – întrebări frecvente
Parteneri
Aroma verde
Let's talk nutrition
Dolce Far Verde
Laura Laurențiu
Savori urbane
Asociația Veganilor din România
Cele mai bine cotate produse
lei 71,9lei 49,0lei 96,0lei 72,0